george simion sfatul tarii timpulș

George Simion: Avem nevoie de Sfatul Țării

Odată cu Maia Sandu, s-au dus și speranțele de a salva în al 12-lea ceas proiectul statal Republica Moldova, cu toate neajunsurile lui vizibile (regiunea transnistreană, economie bazată doar pe ramura agricolă, numărul extrem de mare de emigranți etc.).

Autorii JAFULUI SECOLULUI au găsit o nouă persoană comodă care să ocupe funcția de prim-ministru în Valeriu Streleț.

Și pentru că Unirea capătă un ecou din ce în ce mai mare în rândul populației, Streleț a zis să înceapă mandatul, cum altfel decât asigurându-i pe cei care l-au pus în funcție că justiție ca-n România nu va fi niciodată între Prut și Nistru.

Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia

Unirea (deci bunăstare, justiție, securitate și altele) nu se va întâmpla, potrivit lui Streleț, pentru că populația din România nu e pregătită să accepte ca să fie sărăcită de moldoveni. Păi stați așa, doar nu suntem proști, normal că nu acceptăm să fim sărăciți: hoții la închisoare, miliardul înapoi și moldovenii nu vor sărăci(=fura) pe nimeni!
Ideea unei Uniri e ca fiecare dintre părți să vină cu lucrurile bune la viitoarea construcție statală. Ori locul unora din clasa politică este la pușcărie, nu în viitorul parlament.

A trebuit să vină a doua zi Traian Băsescu să explice, ca unui copil de clasa 3-a, că o țară mai mare este una mai puternică. Avem și studii economice să o dovedească, recomand cititorilor TIMPUL să lectureze lucrarea COSTURILE REUNIFICĂRII ROMÂNIEI CU R. MOLDOVA editată de Fundația Universitară a Mării Negre (autor Petrișor Peiu) care spune cât se poate de clar că numai uniți putem avea o creștere economică de peste 5 procente din PIB, iar investițiile în infrastructură, salarii și pensii se vor recupera din aportul comun al celor două părți componente ale statului unit în timp scurt la scara istoriei și a actualelor evoluții: în opt ani. Nu mai repet aici altceva decât că trei din patru români vor Unirea, asta o arată toate sondajele cu o precizie mai ceva decât cotele apelor Dunării și e vizibil chiar și pentru ochiul magic de pe casa domnului prim-ministru.

Gospodin Streleț, vă asigur eu, un umil incomod pentru cercurile puterii de la Chișinău, că nu veți apuca Unirea. Un moldovean celebru, Costache Negruzzi, a scris o nuvelă despre Lăpușneanu și capul lui Moțoc. Gaburici a știut să plece la timp, mă tem că, la ce criză urmează, domnii(despoții) jumătății de Moldove existente vor sacrifica capul boierului Streleț: minus unu la hora Unirii de pe Prut…

Ce-i de făcut?

Lăsându-l în pace pe viitorul sacrificat și trecând la persoane capabile să ducă în spate greutățile și bucuriile unui neam, constatăm că în politica din R. Moldova puține mai sunt vocile lucide și care să aibă iubire de Țară.
Eram în satul Pelinia vara trecută și vorbeam alături de „Tinerii Moldovei” cu sătenii despre ce e de făcut, o replică spusă de unul dintre ei mi-a rămas întipărită în cap: – Ei, băieți, trebuia să facem de mult cum au făcut străbuneii noștri în 1918 și să votăm unirea cu Țara!

Se fac 100 de ani de atunci, iar în Țară se vorbește din ce în ce mai mult despre proiectul România 100. În momente de cumpănă, neamul nostru a convocat Consiliul înțelepților / Sfatul Țării. La Ploiești, în parcul Constantin Stere, la finalul Marșului lui Ștefan cel Mare, a fost lansată proclamația Fiilor Patriei care propune chestiuni concrete care să adune bunăstare oamenilor: poduri peste Prut la Fălciu, Leova, Ungheni și Miorcani/Pererîta, mutarea encartamentului lat la posturile vamale de pe Nistru și revenirea la encartament feroviar european, gazoductul Iași-Ungheni continuat până la Chișinău, linii electrice de înaltă tensiune Cernavodă-Isaccea-Vulcănești-Chișinău, Suceava-Bălți și Iași-Ungheni-Strășeni. S-a cerut reînființarea Sfatului Țării.

Avem nevoie de Sfatul Țării, singurul care poate asigura viitorul cetățenilor și poate duce la unirea Republicii Moldova cu România, singura cale de integrare a acesteia în UE și NATO. Avem nevoie de parteneri de dialog credibili, în interiorul granițelor actuale ale celor două state și în exteriorul lor. Avem nevoie de intelectualii și reprezentanții adevărați ai categoriilor sociale, de liderii din teritoriu, de reprezentanții tineretului, avem nevoie de reprezentanții Țării, atâția cât mai sunt ei în actuala Republica Moldova.

O să lansez o provocare și o să vă rog să propuneți persoane care ar merita cu adevărat să facă parte din acest Sfat al Țării. Trimiteți propunerile voastre argumentate pe adresa redacției TIMPUL și pe site-ul ziarului, ca și comentarii la opinia de față.

George Simion
TIMPUL, 14 august 2015

18 de pareri despre “George Simion: Avem nevoie de Sfatul Țării

  1. Jos Pactul odios secret Ribbentrop-Molotov
    tâlhăresc ocupant ruso-german fascist-comunist din 1939 !
    ––––––––––––––––––––––––––––————————————————————
    Votează Re-Unirea noastră cu România Mare europeană !
    Votează Sfatul Țării-2 din Chișinău
    pentru Adunarea Elitei Unioniștilor din 27 martie 2016
    și Re-Venirea est-moldovenilor la Normalitatea din 27 martie 1918!
    Formulare pentru semnături aici –
    /ziarul Literatura și Arta din 25 Feb.2016/
    http://sfatultarii.md/

  2. 5 / FOAIA B.U.N.-ă UNIONISTĂ –(1)
    Gustar-August-2015

    http://moldemi.com/group/blogs/92/9/5-foaia-b-u-n-a-unionista-1

    o publicație independentă bilunară on-line din Chișinău
    -cronica și actualitatea unionistă
    din toată Basarabia istorică și din Bucovina de Nord,
    autori: Generația Flacăra Unionistă Anonimă
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––——
    motto:
    NUMAI RE-UNIREA CU ROMÂNIA MARE EUROPEANĂ –
    VECHEA DACIE STRĂBUNĂ
    NE ESTE SALVAREA ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
    – ÎN BAZA RESTABILIRII ACTULUI RE-UNIRII DIN 27 MARTIE 1918
    VOTAT DE SFATUL ȚĂRII DE LA CHIȘINĂU !
    ————————————————————————————————–––––––
    15.
    Autorul nemțean Lulea Marius Dorin propune pe blogul său din Adevărul ro din 17 August 2015
    o dezbatere despre posibilitatea alegerii lui Traian Băsescu Unionistu,
    ex-Președinte al României, la funcția de Președinte al Rep. Moldova
    la alegerile din 2016 pe calea Re-Unirii.
    14.
    Academicianul Petru Soltan din Chișinău propune instituirea urgentă
    a unei Adunări Constituante /din 51 de de aleși/
    care să RESTABILEASCĂ imediat ACTUL RE-UNIRII din 27 martie 1918.
    IMPERATIVUL ȘI DATORIA NOASTRĂ ISTORICĂ !
    /ziarul Literartura și Arta din 9 iulie 2015/
    13.
    Liderul unionist disident Georgică Simion din Focșani
    propune pe blogul său /Timpul md 14 august 2015/
    alegerea candidaturilor unui Nou Sfat al Țării care să Re-Stabilească Actul Re-Unirii pt. TOTDEAUNA
    a Basarabiei cu România votat de Sfatul Țării din Chișinău la 27 martie 1918
    12.
    Solidaritate Unionistă Internațională:
    Americanul Tim Schneider din Kanzas City este stabilit deja
    de câțiva ani în orășelul Ialoveni unde predă engleza.
    Un bun prieten al tuturor românilor, el intenționează să producă un film despre Dacia Străbună.
    Totodată, bunul samaritean se întreabă retoric oare de ce în Rep. Moldova
    filmele americane sunt traduse cu voce în rusește și apoi subtitrate în românește.
    Să fie oare est-moldovenii atât de handicapați și să nu poată face nici o mișcare
    fără marea limba rusă de ocupație, ne întrebăm noi ?
    /ziarulnational md 16 august 2015/
    11.
    Copiii est-moldoveni vor fi unii dintre cei mai fericiți din lume după Re-Unirea noastră cu România.
    O Asociație britanică a stabilit că copiii români sunt unii dintre cei mai fericiți din lume.
    La coadă clasându-se copiii britanici și cei sud-coreeni, destul de nefericiți !
    10.
    Decalarația lui Traian Băsescu,
    fost Președinte al României, referitor la Re-Unire:
    /la Izvorul Mureșului, județul Harghita, Universitatea de Vară, ediția a XIII-ea/
    ,,Am pierdut Basarabia în urma deciziei a doi criminali, Stalin şi Hitler /Pactul ruso-german din 1939/,
    şi nu putem sta la nesfârşit aşa cum au hotărât ei.
    -Le-am spus deja președinților Voronin, apoi Ghimpu, Timofte,
    că soluția de viitor este Re-Unirea. Acum a sosit momentul Re-Unirii !”
    9.
    În asemenea mod, Bravul Marinar i-a dat replica
    noului prim-ministrul mafiotic filatelist mojic Valeriu Strelețu de la Chișinău un anti-român și anti-unionist,
    care prin declarațille sale recente anti-unioniste manipulează opinia publică.
    – Această teză falsă a pușcașilor anti-unioniști este susținută
    și de europarlamentara româncă săsoaică Renate Weber, care aplică dublul standard –

    ceea ce i s-a permis Germaniei în 1990- Re-Unificarea, nu i se permite României și Moldovei de Est.
    La toată această hărmălaie anti-unionistă
    se alătură și o anume Sabina Fati ungro-fila-foba de la ziarul România Liberă.
    Germania ne spune NEIN, în consecință Pactul secret
    fascisto-comunist ruso-german Ribbentrop-Molotov din 1939
    râmăne în vigoare pentru noi !
    Danke Schön, Russische Deutschland !
    –––––––––––––––––––––––––––
    8.
    un alt anti-unionist și anti-român –
    Mihai Ghimpu, lider PL, demagogul și fățarnicul –
    un comentariu preluat:
    /infoprut ro 3 august 2015/
    de Zatic Anatolieș
    Medic la IMSP Institutul oncologic Chișinău-
    „In privinta Re-Unirii:
    pe 3 mai 2015 dupa ce s-a terminat mitngul,
    am stat de vorba cu domnul Ghimpu intre sesiunile de fotocu tinerele participante la miting

    si ii sugeram idea de Re-Unire pina in 2018

    la care dumnealui mi-a dat replica –
    ca nu e momentul, ca nu suntem pregatiti,
    ca poporul nu accepta Re-Unirea,
    ca poporul vrea sa mai traiasca in rahat
    cu acesti liberali, LPDM,PDM la putere,
    ca ei sa suga de la treuca, iar poporul pe ei
    nu ii intereseaza, aceasta este parerea mea
    dupa acea discutie amicala.
    – Armele sus ! Sa infaptuim Re-Unirea !
    Unica Cale de a scapa de jugul
    care ni l-au pus tot ai nostri !
    N.B.
    Este bine de menționat faptul că din toată echipa de conducători a PL,
    doar primarul Dorin Chirtoacă a îndrăznit în această primăvară, pentru prima dată,
    să-l ignore pe moșul său mafiot Ghimpu
    și să se pronunțe deschis pentru Re-Unire.
    Ceilalți capi tari – Valeriu Munteanu, Vicu Untilă, Anatol Șalaru, Corina Fusu
    țin prea mult la fotoliile lor independentiste bănoase
    ca să meargă în pas cu majoritatea populației unioniste.
    –––––––––––––––––––––––––

    7.
    În presa din toată România Mare și cea Mică,
    de la Nistru la Tisa
    a fost republicat PROIECTUL UNIONIST CONCRET
    “GO FOR MOLDOVA”
    semnat de analiștii Dan Dungaciu și Petrișor Peiu
    de la Fundația Universitară a Mării Negre
    –––––––––––––––––-
    6.
    – B.U.N. ! B.U.N. ! B.U.N. !
    = Blocul Unirii Naționale recent creat în mai 2015 organizeazaă mai multe școli de vară
    în România pentru mii de tinerii unioniști est-moldoveni
    ghidați de liderii din Actiunea-2012 și din Tinerii Moldovei.
    – Tot B.U.N.=ul va publica în curând la Chișinău
    o Foiae Unionistă bilunară.
    -Tot B.U.N.-ul va face public numele Marelui Nou Lider Unionist
    din Basarabia și Bucovina de Nord care ne va conduce spre apropiata Re-Unire !
    5.
    Iar SIS-temul KGB din Chișinău, Parlamentul și Guvernul,
    cu toții anti-români și anti-unioniști
    mențin în continuare decizia stalinistă timofturista mafiotă din 13 mai 2015
    de arestare și deportare peste Prut în Europa Liberă
    a liderului unionist Georgică Simion, un vest-moldovean din Focșani,
    în timp ce teroriștii ocupanți rusofoni din Transnistria
    călătoresc vajnic sub escortă timofturistă prin aeroportul Chișinău
    și prin toată Rep. Molotova, independentă și neutră,
    dar cu tankurile rusești la Nistru.
    –––––––––––––––––
    4.
    Citiți aici Scrisoarea unui ieșean
    către basarabenii care luptă pt. Re-Unire !
    O epistolă scrisă de Alexandru Manoliu de 91 de ani, profesor-pensionar din Iași,
    participant la Podurile de flori Unioniste de la Prut
    din 6 mai 1990 și cel din 11 iulie 2015
    după Marele Pelerinaj Unionist pe jos între Chișinău și Iași /circa 130 de km/
    /Jurnal de Chișinău din 12 august 2015 /
    http://www.jc.md/stimatii-mei-frati-de-peste-prutscrisoare-catre-basarabenii-care-lupta-pentru-unire/
    3.
    Casa Regală a României,
    Regele Mihai I și deja fostul Principe Nicolae –
    un comentariu preluat-
    jurnal md 11 august 2015
    de Klaus Dietzmann ·
    UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI

    “Nici o problemă, dle principe.
    Sunteți acum liber de a Vă urma idealurile.
    Unul din ele ar putea fi Re-Întregirea Neamului,
    cea ce nu a reușit bunicul rege din mai multe motive.
    Trăind printre străini, cred că ați găsit justficarea înțelepciunii proverbului-
    Fie pâinea cât de rea tot mai bună-i în Țara mea,
    în al nostru Colț de Rai și în Grădina Maiicii Domnului…
    Metafore care ne impun să avem grijă de viitorul acestei Grădini,
    ce a stat la bazele civilizației europene…
    Ar fi bine dacă veți fi de ajutor românilor de la Est de Prut,
    care degrabă vor căuta un nou lider de stat.
    Ar fi bine dacă acest om de stat ar fi de viță regală.
    Aveți în față Istoria, ce trebuie să o făuriți împreună cu Neamul,
    pentru a avea o Românie puternică și stimată de vecinii apropiați și mai îndepărtați.
    Dumnezeu să Vă ajute” !!!
    2.
    Radio Europa Liberă de la Praga, 12 august 2015
    “RE-Unirea între discurs general și Acțiune practică”
    Un punct de vedere săptămânal cu Vitalie Ciobanu
    www europalibera org
    1.
    Să ne amintim din când în când, să punem o lumânare de sufletul lor, să spunem o rugăciune
    ÎN MEMORIA acelor zeci și zeci de unioniști martiri,
    uciși, accidentați la comandă, otrăviți, iradiați,
    în ultimii 25 de ani de post-comunism
    și post-stalinism mafiotic imperial rusofon și ruso-fil

  3. http://moldemi.com/group/blogs/92/83/xiv-catrene-dacice-8-o-dedica-ie

    O DEDICAȚIE pt. Acțiunea Secolului
    lui George Simion, Mare Unionist român vest-moldovean din Focșani
    care la indicația diversionistă SIS-tematică a mafiotului terorist moskovski-fil Pla-hoi-t
    și în semn de răzbunare vicleană contra României europene
    și a Declarațiilor Unioniste anti-mafiotice anti-oligarihice
    ale ex-Președintelui României Traian Băsescu,
    a fost expulzat iarăși peste Prut în Europa Liberă
    de către regimul de lichele oligarhic mafiot voronist-lupoist-usatist-dodonist
    filatelist pseudo-liberal, incult, anormal, trădător, mișel, fricos, da-da-ist diversionist, etc.
    din Rep. Molotova =creatură stalinistă,
    o anomalie în istorie și Rușinea Europei democratice!
    /februarie 2016/

    https://www.youtube.com/watch?v=Xie9tR56oUc

    1.
    Georgică focșănean,
    Suntem noi cu toții de-un neam.
    Frățioare Lup-tător,
    Suntem rupți de același dor!
    2.
    Tânăr ești, inimă tare,
    Vrem să fie Țara Mare.
    De la Nistru în Carpați,
    Se aud vorbe între frați.
    3.
    Ești tu omul dintre munți,
    Unul dintre cei mai mulți.
    Să stăm strajă la hotare,
    România e un Soare!
    4.
    Dacii noștri vechi stră-buni,
    Ne vor face tot mai buni.
    Tu pe toți vrei să ne-aduni,
    Într-o Țară de minuni !
    5.
    Mulțumim! -noi toți îți zicem,
    Viitorul bun curat îl facem.
    Ești din neam biruitor,
    R-Omenia, țară de dor!
    ———————————————————-

  4. Dragi redactori de la Sfatul Țării-2,

    Felicitări pentru acest frumos proiect și mai ales util !
    Eventual, ați putea deschide și o rubrică – Forum de discuții
    cu comentariile și părerile cititorilor. Fără cenzură desigur.
    Din păcate, populația este cam obosită să vadă cam aceleași fețe peste tot,
    personaje doar ambițioase care nu prea au făcut nimic concret
    pentru Re-Unirea noastră cu România.
    Avem nevoie de fețe noi, simple, sincere, și din alte localități, nu numai din Chișinău,
    care să propage Unionismul mereu, oriunde și oricând !
    Cred că e bine de invitat și câte un reprezentant din Partidele Unioniste
    /dar nu liderii lor compromiși deja prin diferite manipulări politice/.
    Deci, DE UNIT toate mișcările, acțiunile, proiectele unioniste !
    Vă mulțumesc !
    ————————————————————————————————-
    Să ne trăiți cu toții, Credință și Izbândă !

  5. Mai Giorge Simion mraziule si pidarasule si esti ! Vina la Balti si noi o sa-ti dam tie unire ! Poporul de la Balti o sa ia arma la primu apel, si o sa aparam cu demnitate orasul nostru ! Veniti la Balti unionistilor si noi o sa va intilnim cu arma indreptata in fruntea voastra !
    Sus Moldova ! Jos unionisti, romani, tigani borit !

  6. Stimate Coordonator Constantn Codreanu,
    Oare cum se face pre-selecția candidaților cu fotografiile lor pe Prima Pagină,
    căci au fost trmise direct pe acest site și alte candidaturi
    dar care sunt ignorate în continuare de Dvs.
    de exemplu-
    1.- dna Lilia Neagu, activistă din Rezistența Anti-Ocupație
    care în oct. 1970 împreună cu altă elevă Asea Andruh a scris lozinci pro-românești
    pe pereții din centrul Chișinăului, apoi trimisă la închisoare.
    2.- dna Măriuca Andronache, s. Brânzeni/Edineț,
    activistă unionistă, Președinta Asociației obștești Vasile Sroescu
    3.- dna Alina Boboc, mama martirului Valeriu Boboc,
    omorât de regimul voronist comunist la 7 aprilie 2009.
    4.- Ilie Bratu, activist unionist, ex-deputat.
    etc.
    N.B.
    Și oare cum se face că marele scriitor octogenar parizian încă în viață
    Paul Goma din s. Mana/Orhei, nu apare pe lista Dvs.?

    Care sunt criterille de selectare a propunerilor,
    pe care le cereți atât de public în presă ?
    Sau mulți din cei deja apăruți imediat s-au auto-propus, în bunul stil sovietic ?
    Va deveni și această listă un Club Vanitos al Selecților Profitori ai Unionismului
    care va discredita, pentru a câta oară, marele Nostru Proiect Național de Re-Unire?
    Așteptăm clarificările de rigoare.
    Numai Bine !

    P.S.
    Și iarăși, pt. Dumnezeu,
    repet a câta oară – folosiți termenul de Re-Unire !
    și nu Unire.
    Noi ne-am unit deja o dată pt. TOTDEAUNA cu România la 27 Martie 1918
    prin Actul Unirii votat de Sfatul Țării din Chișinău.
    /Dar chiar și atunci trebuia să fie Actul Re-Unirii noastre
    cu frații din Moldova de Vest în Cadrul României Mari/

    Acum acest SFATUL ȚĂRII-2,
    /sau Adunarea Constituantă,
    la propunerea academicianului octogenar Petru Soltan, /și el lipsă din listă !/
    trebuie să Re-Stabilească Adevărul istoric,
    deci Re-Stabilirea Actului Unirii din 27 martie 1918,
    întrerupt de ocupația sovietică din 1940 până în prezent.
    ———————————————————————————————-
    TV RE-Unirea !

  7. Manipulare anti-românească ghimpistă PL-istă PD-istă diversionistă-

    http://www.timpul.md/articol/interviu-cu-anatol-alaru-ministrul-apararii-al-r–moldova-noi-ne-aflam-in-plin-razboi-cu-rusia-88888.html

    Întrebare jurnalist Pavel Păduraru:
    – Traian Băsescu spunea că a propus funcția de președinte al României
    tuturor șefilor statului nostru, dar nimeni nu a acceptat.
    De ce Mihai Ghimpu nu a fost de acord?

    Răspuns Anatol Șalaru, Ministrul Apărării:
    – Nu-i adevărat ce spune Băsescu.
    Atâta timp cât Mihai Ghimpu a fost președinte interimar,
    Băsescu niciodată nu a acceptat să discute pe tema RE-Unificării Moldovei
    cu România. El accepta doar discuții despre integrarea europeană.
    Ghimpu a vorbit de Unire,
    dar Băsescu niciodată nu s-a lăsat antrenat în asemenea discuții.
    ————————————————————————————————————–

  8. N.B.
    Propunerile mele,
    NE-acceptate de jurnaliștii manipulatori-
    ————————————————————————————————-
    1 – Alina Boboc, mama tânărului martir Valeriu Boboc,
    omorât odios de regimul voronist comunist terorist la 7 aprilie 2009.
    2 – Ilie Bratu, activist unionist, ex-deputat
    3 – Gheorghe Codreanu, s.Recea/Strășeni, activist unionist, stabilit în Georgia/SUA
    4 – Paul Goma,
    scriitor disident anti-comunist octogenar din Paris, născut în s. Mana/Orhei
    5 – Petru Soltan, academician octogenar,
    inițiatorul creării unei Adunări Constituante /=SfatulȚării-2/ care să Re-Stabilească Actul Unirii noastre cu România din 27 martie 1918 votat de Sfatul Țării din Chișinău.

  9. Un alt candidat – Fiodor Ghelici,
    Reprezentant de frunte al minorității ucrainene,
    promotor al Re-Unirii noastre cu România.

  10. Stimate Constantin Codreanu,
    În lista de candidați mai includeți și alte pesroane
    din diferite zone geografice din actuala RM, din orășele și sate mai îndepărtate,
    ca mesajul Re-Unirii să răzbată peste tot prin țărani, învățători, medici, vânzători, etc.
    Căci până acum ați creat o lista- un fel de Club Select compus ăn majoritate
    din jurnaliști, scriitori și politicieni de care populația este cam sătulă.
    Priviți lista Sfatului Țării din 1918 – toate păturile sociale și județele erau reprezentate, sigur condus de un nucleu intelectual.
    De ce ignorați propunerile logice ?

  11. O PRELUARE
    / Trompa Trompetist · Manager at Canadian Pacific Railway/
    http://www.pavlicenco.md/2016/03/03/membrii-consiliului-unirii/

    Care este criteriul delegarii in Sfatul Tarii-2, draga Gheorghiță/Viță/?
    Nu-ti pare ca acolo își fac mendrele alți ”unioniști” cu neamurile lor?

    Am vazut o lista a potentialilor ”deputați” ai Sf. Tarii-2 si m-am dezamagit
    de unii figuranti de acolo, in special de o doamna ziarista,
    care n-a fost nici o data unionista si nici n-a pledat pentru Unire vreo data.

    M-am dezamagit si pentru faptul ca in lista ceia n-a fost introdusa
    dna Vitalia Pavlicenco, lider al unicului partid unionist,
    precum si alte persoane din Consiliul Unirii,
    care au organizat mai multe manifestații (in special marsuri) ale Unirii.

    Lipsesc de acolo si organizatorii si infaptuitorii marsului pedestru ”Drumului Crucii” Chisinau-Bucuresti din martie 1992, precum si cei care vara trecuta
    au efectuat un mars asemanator.
    Nu-ti pare ca invârte cineva coada prin bâlciul unionistilor?.
    ———————————————————————————————————-

  12. PRELUĂRI
    http://www.pavlicenco.md/2016/03/03/membrii-consiliului-unirii/

    – Gheorghe Viţă · Universitatea de Stat din R.M -Facultatea Drept
    ÎN FRUNTEA SFATULUI ŢĂRII-2 VA STA ELITA CULTURALA SI STIINTIFICĂ
    DIN BASARABIA. LIDERII DE PARTID-EXCLUS.

    – Trompa Trompetist · Manager at Canadian Pacific Railway
    Cine determina conficuratia elitei?
    Duca? Suceveanu? Saharneanu?
    sau poate Dodon cu Nastase?
    Si de ce liderii de partide – nu?
    Caci pana la urma Re-Unirea prin partide trebuie facuta!

    – Constantin Dan
    Măi, nea Gheorghe Viță, non-bilă,
    lasă-i și pe alții să respire în ritm românesc unionist,
    elita culturală și unionistă să termine cu ifosele intelectuale
    și să participe fără condiții la marș dacă dorește Re-Unirea,
    preocupații de regulă nu se implică mai degrabă demobilizează!!.

  13. Vă mulțumesc mult !
    Ați inclus deja 4 candidaturi din lista mea !
    1.- Maria Andronachi
    2.- Lilia Neagu
    3.- Ilie Bratu
    4.- Paul Goma

    Alte candidaturi DEOSEBIT DE IMPORTANTE-
    ——————————————————————–
    1 – Alina Boboc, mama tânărului martir Valeriu Boboc,
    omorât în bătăi de regimul odios voronist comunist terorist la 7 aprilie 2009.
    2 – Gheorghe Codreanu, s. Recea/Strășeni, activist unionist, stabilit în Georgia/SUA
    3 – Petru Soltan, academician octogenar,
    inițiatorul creării unei Adunări Constituante /=SfatulȚării-2/ care să Re-Stabilească „Actul RE-Unirii” noastre cu România din 27 martie 1918 votat de Sfatul Țării din Chișinău /ziarul „Literatura și Arta” din 9 iulie 2015/
    4 – Fiodor Ghelici, reprezentant fruntaș al minorițății ucrainene,
    promotor activ al Re-Unirii noastre cu România.
    5 – Victor Bostan, director Vinăria Purcari/Ștefan-Vodă,
    fostul județ interbelic Cetatea-Albă
    6 – Ludmila Leus, rusoiacă bieloruso-ucraineană, or. Chișinău, născută în 1954,
    cu studii la Universitatea din Sankt-Petersburg, traducătoare de l. franceză,
    prietenă cu martira asasinată Leonida Lari/1948-2011/.

  14. Partidul Dreapta Unionistă din Chișinău
    /doamna Anica Guțu/
    http://rightgov.eu/echipa/

    ECHIPA
    Membrii The Right Government:
    1.
    Dorin Dușciac, Prim-Ministru (34 de ani, Paris, Franța)
    2.
    Natalia Ciobanu, Ministru al Mediului, Sănătății, Agriculturii și Dezvoltării Durabile
    (29 de ani, Istanbul, Turcia)
    3.
    Dan Nicu, Ministru pentru Reunificarea cu România,
    al Afacerilor Externe și al Diasporei (27 de ani, Chișinău, Rep. Moldova)
    4.
    Cristina Gonța, Ministru al Justiției și al Reformei Constituționale (Strasbourg, Franța)
    5.
    Vitalie Marinuță, Ministru al Securității și Apărării Naționale
    (45 de ani, Chișinău, Republica Moldova)
    6.
    Mihaela Onofraș, Ministru al Coeziunii Sociale, Egalității în Drepturi și Participării Comunitare (23 de ani, Paris, Franța)
    7.
    Nicolae Ciumac, Ministru pentru Agenda Digitală (34 de ani, Karlsruhe, Germania)
    8.
    Valen-Tina Ceban-Mihailov, Ministru al Educatiei, Culturii, Tineretului si Sportului
    (32 de ani, Chișinău, Republica Moldova)
    9.
    Vitalie Cojocari, Ministru al Spatiului Informațional (31 de ani, București, România)
    10.
    Iulian Gramațki, Ministru al Economiei, Finanțelor și Comerțului
    (23 de ani, Frankfurt, Germania)
    11.
    Maxim Guțu, Ministru al Afacerilor Interne (29 de ani, Chișinău, Republica Moldova)
    12.
    Ion Ursu, Ministru al Fondurilor Europene, Infrastructurii și Transporturilor
    (26 de ani, București, România)

  15. Atenție,
    Nu toți candidații au șanse egale.
    Cei afișați acum 2 săptămâni, deci la începutul campaniei au obținut mai multe voturi, iar pt. cei recenți, de ex. pt. cei afișați în ultima săptâmănă, noi nu mai putem vota.
    Cea mai bună soluție ar fi ca să putem vota doar o dată pt. fiecare candidat în parte, deci să putem vota și în continuare pt. noii candidați apăruți pe parcurs.
    Această mașinărie-tehnologie sofisticată – internetul,
    nu vă permite oare și această posibilitate echitabilă ?

  16. Luări Aminte-
    http://adevarul.ro/international/rusia/bomboane-coliva-reintregirii-nationale-antiunionistii-damboviteni-1_56e4e69c5ab6550cb8ca14f6/index.html
    de Ion Petrescu

    …Tot felul de legende, abil lansate, în medii influenţabile, induc impresii precum:
    – lipsa sprijinului cancelarului german, pentru RE-Întregirea României,
    – adversitatea de facto a preşedintelui rus;
    – nepronunţarea, cu privire la RE-Unificare, a structurilor masoneriei autohtone;

    – divergenţe posibile între comunitatea de evrei din România
    şi aceea, mai numeroasă, după unele surse, de peste Prut;
    – absenţa curajului, la toţi şefii români de stat postdecembrişti,
    de a aborda perspectiva RE-Unificării la Casa Albă şi în Congresul SUA;
    – reiterarea tezei, din epoca de aur, că nici acum nu este momentul
    RE-Venirii României în graniţele sale istorice.

    = 27 Martie 1918 – 2016 la Chișinău-
    Votați Re-Unirea noastră cu România ! –
    sfatultarii md

  17. Luna lui Mărțișor-2016
    Cronica Unionistă-
    http://sfatultarii.md
    1.
    – Marți, 22 martie 2016, orele 16
    la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău
    se va organiza o Adunare consacrată Re-Unirii cu România
    din 27 martie 1918, organizată de istoricii Anatol Petrencu și Ion Negrei,
    publicistul Vlad Pohilă și Dina Ciocanu, autoarea cărții „Fântâna fără ciutură”.
    Intrarea liberă.
    2.
    – Duminică. 27 Martie 2016, orele10,
    Palatul Național din Chișinău.
    Congresul delegaților și invitaților la SfatulȚării-2.
    O Adunare Constituantă
    care va Re-Stabili și Re-Confirma Adevărul istoric,
    cel al Re-Unirii din 27 martie 1918.
    3..
    – 27 martie 2016, orele 11.
    Concert festiv al Re-Unirii.
    Teatrul Ginta Latină din Chișinău,
    strada Sfatul Țării-18. Intrarea liberă.
    tel.022.23.77.06.
    4.
    -27 martie 2016, orele 13.
    Din fața Teatrului de Operă din Chișinău – /vis-à-vis de cinema Patria/
    Un Mare Miting și Marș Unionist.
    tel.060 988 099/ autobuze din provincie/
    ––––––––––––––––––––––––––––––
    N.B.
    Dumincă, 13 martie 2016 la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău
    s-a reunit Grupul de Inițiativă pt. pregătirea Congresului Unioniștilor
    Sfatul Țării-2 / Adunarea Constituantă din 27 martie.
    Au participat-
    – Anica Bejan, ex-președinta jud. Soroca
    – Ionică Roșca, întemeietorul Cenaclului Literar Floarea Neamului din r. Sângerei
    – Claudia Nistor, ex-șefă a Secției Raionale de Cultură Strășeni
    – Sergiu Cojocaru, activist din r. Călărași
    – Mihai Chișcă, profesor patriot din r. Orhei
    – Tudor Iașcencu, publicist de la Rezina
    – Mihai Eladi, medic, r. Anenii-Noi
    – Gheorghiță Răileanu, primar de Cimișlia
    – colonel Anatol Caraman
    – colonel Ghenadie Cosovan, etc.
    moderatori: publicistul Nicolae Dabija și militantul Costică Codreanu
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    5.
    Calea Ferată gratuită din Moldova –
    Trenul Re-Unirii -Chișinău-Iași- la 27 Martie 2016 cu elevii unicului liceu românesc Lucian Blaga din Tiraspolul ocupat.
    Concurs pentru bilete gratuite-CFM pe FaceBook !
    6.
    -Vineri, 25 Martie 2016, orele 18.-
    Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău și Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici” –
    CONCERT de muzică de jazz şi clasică
    cu prilejul Zilei RE-Unirii Basarabiei cu Ţara,
    condus de maestrul Alexandru Ganea,
    invitaţi de onoare- soprana Bianca Manoleanu (Bucureşti) şi trompetistul Sergiu Cârstea (Timişoara).Din program- Dumitru Bughici Theodor Rogalski, Richard Strauss. Intrarea liberă!
    Re-Unirea Teatrală-
    ––––––––––––––––
    Teatrele Naţionale de la Bucureşti şi de la Iaşi în ospeție la Chișinău
    pe scena Teatrului M.Eminescu-
    7.)
    23- 24 martie 2016, ora 19.30
    „Între noi totul e bine”, de Dorota Masłowska, regie Radu Afrim, Sala Mare
    8)
    23- 24 martie 2016, ora 18.00
    „Douăzeci de ani în Siberia” după Anița Nandriș-Cudla, regie Sorin Misirianțu,
    Sala Studio „V.Cupcea”
    9)
    26 martie 2016,, ora 19.00
    „Pălăria florentină” de Eugène Labiche în regia lui Silviu Purcărete, Sala Mare
    10)
    27 martie 2016, ora 19.00 „Cabaretul cuvintelor”de Matei Vişniec,
    regie Ovidiu Lazăr, Sala Mare
    info- 069734136 / 067437407
    11)
    Teatrul „Nottara” din București la Chişinău,
    pe scena Teatrului de Revistă „Ginta Latină”-
    – 5-6-7 aprilie 2016, orele 18.30
    – „Un pic prea intim” de Rajiv Joseph,
    – „Vizitatorul” de Eric Emmanuel Schmitt
    – „Funcționarul Destinului” de Horia Hârbea
    ––––––––––––––––––––
    12.
    – Sâmbătă, 2 aprilie, orele 18.
    la Hala-2 la Moldova-Film,
    -Concert PrutFest la Chișinău !
    cu formațiile – SubCarpați/București, Domino/Sibiu, Alternosfera.
    –––––––––––––––-
    13.
    Luna Martie 2016 = Luna Basarabiei în România !

Lasa un comentariu

Top