re

Republica Democratică Moldovenească (1917 – 1918)

Republica Democratică Moldovenească este un fost stat care a fost înfiinţat în 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii Basaraba, prin proclamaţia Sfatului Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile Revoluţiei ruse din 1917.

Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa.

În condiţiile anarhiei existentă datorită revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc. Cum acesta nu avea ostaşi disponibili, armata rusă fiind şi ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaţilor români. Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în Basarabia. Sovietul bolşevic din Chişinău, aflînd despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a anunţat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii (Cristi, Pelivan şi Codreanu). Pînă la urmă însă bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia. În 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău.

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti. Consiuliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de Consiliul de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

2 de pareri despre “Republica Democratică Moldovenească (1917 – 1918)

  1. FOAIA B.U.N.-ă UNIONISTĂ – / 4
    Luna lui Răpciune/august sau vinițel/-2015

    http://moldemi.com/group/blogs/92/5/foaia-b-u-n-a-unionista-4

    o publicație independentă bilunară on-line,
    -cronica și actualitatea unionistă
    din toată Basarabia istorică și din Bucovina de Nord,

    – plus Academia Cațavencu Unionistă de Chișinău

    autori: Generația Flacăra Unionistă Anonimă
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––——
    motto:
    NUMAI RE-UNIREA CU ROMÂNIA MARE EUROPEANĂ –
    VECHEA DACIE STRĂBUNĂ
    NE ESTE SALVAREA ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
    – ÎN BAZA RESTABILIRII ACTULUI RE-UNIRII DIN 27 MARTIE 1918
    VOTAT DE SFATUL ȚĂRII DE LA CHIȘINĂU !
    LA DATORIE !
    ——————————————————————–––––––––-
    Editorial-
    EVENIMENT UNIONIST-

    La 5 Septembrie 2015 la Chișinău s-a creat un nou partid
    -Dreapta Unionistă-
    care își propune realizarea Re-Întregirii națiunii românești
    prin RE-Unificarea juridico-politică, economică, militară,
    diplomatică și socială a Rep. Moldova cu România.
    Grupul de inițiativă – Anica Guțu
    Dorin Dușciac, Anatol Arhire, Vitalie Marinuța,
    Gheorghe Șalaru, Ilie Ilașcu, Alina Ghețiu,
    Maxim Guțu, Victor Sandu, Dan Nicu, etc.

    La deschidere a participat doamna Monica Macovei, europarlamentară de la București
    și fondatoarea partidulu M10, care a salutat noua formațiune unionistă
    și a citat din cuvântarea la Bruxelles a Patriarhului Filaret al Ucrainei
    care a declarat că dușmanul intern
    al Ucrainei este corupția, iar cel extern este Federația Rusă.
    Declarație care se referă perfect și la Rep. Moldova.

    – Un alt vorbitor – liderul ecologist Alecu Reniță a menționat faptul că populația Basarabiei
    își mai amintește de calitatea școlii românești din perioada interbelică
    spre deosebire de faptul că la momentul Re-Unirii cu România din 1918 și ieșirea din Imperiul Rusesc,
    circa 90% din populația Basarabiei era analfabetă.

    La Noua Dreaptă Unionistă se așteaptă aderarea și a altor personalități unioniste din Chișinău –
    foștii ambasadori Tudor Panțâru,
    Ștefan Gorda, Iorgu Munteanu, Victor Guzun, ziarista Lenuța Robu,
    colonelul Ion Costaș, scriitorul Ion Druță din Moscova,
    colonel (r) KGB Nicolae Lupașcu, Dumitru Gabura și Mihai Ciubotaru de la basarabialiterara md etc.
    Notă-
    – SIS-temul KGB diversionist din Chișinău a întrerupt curentul electric
    din aula Universitîții Libere unde s-au ținut lucrărle
    acestui grup de inițiativă.
    – Tot SIS-temul KGB diversionist bălănist
    cu ajutorul teroriștilor de la Tiraspol și Kremlin prin metode psihotronice
    au creat nori chimici artificiali de-asupra Chișinăului
    ca să descurajeze populația să participe la protestele pașnice
    anti-mafiote din 6 Septembrie.
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =====BUCOVINA DE NORD========
    ——— ♥ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA♥ ———–
    —————♥—♥—♥—RE-U N I R E!—♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    Nota Noastră
    ––––––––––––
    Este imperios necesar
    – ca Dreapta Unionistă cu doamna Anica Guțu
    – și PNL cu doamna Vitalia Pavlicenco, plus Consiliul Re-Unirii,
    – plus aripa unionistă din PL cu Dorin Chirtoacă și Vicu Untilă
    – plus Forumul Democratic al Românilor din RM
    condus de scriitorul Nicolae Dabija, etc.
    să adere la Blocul Unității Naționale = B.U.N =
    o platformă unionistă creată recent acum în mai 2015,
    sub auspiciile tinerilor unioniști
    IMPERIOS !
    UNIREA TUTUROR FORȚELOR UNIONISTE !
    ––––––––––––––––––-
    2.
    MINUNILE UNIONISTE CONTINUĂ-
    –––––––––––––––––––––––————
    Georgică Simion
    activist unionist vest-moldovean din Focșani
    arestat și deportat peste Prut în Europa Liberă la 13 mai 2015
    de către SIS-temul KGB din Chișinău,

    a fost declarat nevinovat de către Curtea de Apel din Chișinău
    la 17 Septembrie 2015
    și a revenit imediat în Chișinăul Unionist.
    Bun Re-Venit și Bun Re-Găsit, dragă Georgică !
    3.
    Discovery –
    –––––––––––––––––
    Un Mare Activist Unionist
    din Georgia, Statele Unite –
    domnul Gheorghe din s. Recea – Bun Găsit !
    http moldemi com

    4.
    Un alt punc de vedere
    referitor la invazia migranților musulmani în Europa,
    un text de profesor Ion Coja din București

    http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/unire-cu-basarabia-in-regim-de-urgenta-maxima/

    5.
    (DECLARAȚII INCREDIBILE)
    Consilier al lui Putin:
    Rusia ar putea susține RE-Unirea Moldovei cu România dar UE este împotrivă.
    / timpul md 15 septembrie 2015 /
    Plus 70 de comentarii !
    Un record pt. timpul md după introducerea cenzurii tănăsiste la comentarii în august 2011.

    6.
    RUBRICA
    ACADEMIA CAȚAVENCU de Chișinău –
    sau HAZ Unionist de NECAZ statalist moscălesc –

    După mai mulți ani de demagogie și fățărnicie
    iată că și Mihai Ghimpu, lider PL se declară unionist.
    Oare de ce ? Îi fuge pământul de sub picioare ?

    13 septembrie 2015
    http infoprut ro
    ,,Salut curajul unioniștilor veniți în PMAN! Bravo!!!
    „Vrem Țara înapoi” – spun cei din platforma DA!
    De ce, pentru ca s-o poată fura deja ei, stăpânii lor din umbră.
    Nu, aceasta nu se va întâmpla, pentru că în accepția noastră,
    a unioniștilor, „Vrem Țara înapoi” înseamnă cu totul altceva
    și anume – RE-UNIREA.

    Iată care ar trebui să fie adevăratul sens al sloganului
    VREM ȚARA ÎNAPOI !!!
    Și noi, unioniștii, trebuie să ni-l asumăm,
    nu cei, care în interes meschin, manipulează cu lumea,
    care are tot temeiul să fie nemulțumită…
    Așadar, să ne luăm Țara înapoi,
    pentru a o scăpa de trădători, hoți și nevoi!!!”,
    ––––––––––––––––––––––—————————-
    a scris președintele PL pe contul său de Facebook.
    Notă-
    re-amintim că alți doil lideri PL -primarul Dorin Chirtoacă
    și Vicu Untilă s-au declarat în acest an unioniști deschiși.
    Mai rămăn în expectativă adormită prelungită alți doi lideri PL – Corina Fusu și Anatol Șalaru.
    7.
    Academia Cațavencu de Praga-
    —————————————————–
    Se pare că și Adrian Candu /PD/,
    cu studii la Cluj-Napoca, Președintele Parlamentului de la Chișinău
    ar avea unele tendințe unioniste –
    în ultima săptămână ne-a minunat puțin și el-
    /sau sunt doar niște tertipuri plahoiste conjuncturiste? /-
    a)
    a susținut indirect Tinerii Unioniștii din Piața Mare maltratați de teroriștii anti-români
    din D.A. -ul rusofil năstăsist.
    b)
    tot Adrian Candu a propus ca cursele aeriene și feroviare Chișinău – București
    trebuie să devină interne pentru România.
    c)
    Să fie oare toate acestea din cauza soției lui cehe Zuzana, întâlintă la Budapesta ?
    Totuși, la Chișinău doamna lui a preferat să studieze rusa și apoi, de lehamite,
    câteva cuvinte în română, căci nu-i prea consideră pe est-moldoveni europeni.
    Iar Bona lor /servitoarea/ vorbește doar în rusește !
    /doar proastele de est-moldovence mioritice nu sunt bune nici de măturat locuința!/
    Domnul pseudo-european Candu preferă să se auto-ortografieze mai pe kremlinește A-N-drian
    /și nu corect Adrian din latină și românește/
    Ahoj ! Na Shledanou ! / candu md/
    8.
    ACADEMIA CAȚAVENCU Locală –

    Un jurnalist bezmetic anarhist cam tinerel și cam ne-copt la minte,
    Marin Basarab cu barbișon roșcat și fular arab, timpul md 20 septembrie 2015,
    lansează o altă perlă UNIONISTĂ –
    un citat:
    – ” Sunt foarte sceptic față de ideea RE-Unirii,
    însă altă Soluție pentru parcursul european al țării nu există”.
    NO COMMENT !
    9.
    D.A.-D.A.-aiștii teroriști kremliniști nastasiști boțiți anti-români din Piața Mare,
    D.A., acei care-i maltratează și fugăresc pe Tinerii Moldovei Unioniste,
    D.A., și tot ei transmit fățarnic la radio tot peste acea Piață Mare cântece patriotice unioniste
    de martirii unioniști asasinați – Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, etc.
    RUȘINE !
    10.
    ACADEMIA CAȚAVENCU ne-melomană-

    Un anumit cântăreț Vanika-Vstanika Surucean-ski pretins Celentano Bâk-ovski,
    a cântat în rusește recent împreună cu Vladâka Ocupantă Moscălească Vladimir Kantareanu de KGB
    la nunta teroriștilor Stanski și Șevciuk din Transnistria.
    Re-Amintim că limba română este terorizată la Tiraspol iar alfabetul latin interzis !
    RUȘINE !
    /www moldova org 20 septembrie 2015/
    ——————————————————————–

  2. Votați Re-Unirea noastră cu România !
    http://sfatultarii.md
    O Selecție-
    1. Maria Andronachi
    2. Lilia Neagu
    3. Ilie Bratu
    4. Paul Goma
    Alte candidaturi IMPORTANTE-
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
    1 – Petru Soltan, academician octogenar,
    inițiatorul creării unei Adunări Constituante /=SfatulȚării-2/ care să Re-Stabilească „Actul RE-Unirii” noastre cu România din 27 martie 1918
    votat de Sfatul Țării din Chișinău /ziarul „Literatura și Arta” din 9 iulie 2015/
    2 – Nicoleta Rotaru, elevă în clasa XII-ea la liceul „Onisifor Ghibu” din Chișinău
    Premiul 1 la Festivalul de Poezie Patriotică Românească, ediția a 7-ea, 2014,
    cu poezia „Vreau s-ajung în România”.
    3 – Christi Aldea-Teodorovici,
    fiul cântăreților patrioți martiri asasinați în oct.1992 – Doina și Ion.
    4 – Alina Boboc, mama tânărului martir Valeriu Boboc,
    omorât în bătăi de regimul odios voronist comunist terorist la 7 aprilie 2009.
    5 – Gheorghe Codreanu, s. Recea/Strășeni, activist unionist, stabilit în Georgia/SUA
    6 – Victor Bostan, patriot român, director Vinăria Purcari/Ștefan-Vodă,
    fostul județ interbelic Cetatea-Albă
    7 – Ion Druță, n.3 sept.1928, s. Horodiște, județul interbelic Soroca, Regatul României, scriitor romancier, „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”, „Clopotnița Albă”, etc. membru de onoare al Academiei Române, stabilit la Moscova din 1969.
    8 – Fiodor Ghelici, reprezentant fruntaș al minorițății ucrainene,
    promotor activ al Re-Unirii noastre cu România.
    9 – Ludmila Leus, rusoiacă bieloruso-ucraineană, activistă socială,
    or. Chișinău, născută în 1954, cu studii la Universitatea din Sankt-Petersburg, traducătoare de l. franceză, prietenă cu martira asasinată,
    poetă, deputată la București- Leonida Lari/1948-2011/.

Lasa un comentariu

Top